Wizz Air a operat astăzi primul zbor din Bucureşti spre o destinaţie exotică



Compania aeriană low-cost Wizz Air a operat miercuri dimineaţă primul zbor de la Bucureşti la Tenerife. 151 de pasageri au fost la bordul primului zbor, realizat cu o aeronavă Wizz Air A320, cu 180 de locuri, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

Wizz Air a operat astazi primul zbor din Bucuresti spre o destinatie exotica
Wizz Air a operat astăzi primul zbor din Bucureşti spre o destinaţie exotică

Reprezentanţii Wizz Air descriu Tenerife drept cea mai mare şi spectaculoasă dintre Insulele Canare, aflate în Oceanul Atlantic, în apropierea coastei de nord–vest a Africii. Insula, aflată sub administrarea Spaniei, este o destinaţie exotică pentru turiştii europeni, cu nenumărate modalităţi de a petrece timpul liber – fie că vorbim despre relaxarea la plajă, de adrenalina sporturilor nautice sau de practicarea turismului montan şi chiar a schiului pe vârful El Teide, de 3.718 m, acoperit de zăpadă.

Wizz va opera un zbor săptămânal, în zilele de miercuri până pe 7 decembrie inclusiv, iar apoi duminica începând cu ziua de 18 decembrie. Biletele sunt disponibile online şi pot fi rezervate pe site-ul companiei de la doar 299 de lei, pe un segment de zbor.

Etichete: bilet avion tenerife, tenerife, Wizzair, Wizzair tenerife

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE