X FACTOR debutează mai devreme şi va fi difuzat „în porţie dublă".Când e prima ediţie X FACTOR 2015



X FACTOR 2015 începe mai devreme. Antena 1 a anunţat schimbările de ultim moment cu doar câteva zile înaintea începerii show-ului.

X FACTOR debuteaza mai devreme si va fi difuzat „in portie dubla".Cand e prima editie X FACTOR 2015
X FACTOR debutează mai devreme şi va fi difuzat „în porţie dublă".Când e prima ediţie X FACTOR 2015
Foto: Facebook

X FACTOR 2015 va fi difuzat, în prima săptămână a noului sezon, în "porţie dublă". Antena 1 anunţă că telespectatorii vor avea parte, în această săptămână, nu de una, ci de două ediţii ale show-ului, joi, 17 septembrie, şi vineri, 18 septembrie, urmând ca de săptămâna viitoare emisiunea să fie difuzată doar vinerea de la ora 20.30.

X FACTOR SEZONUL 5. Concurenţii care îi emoţionează pe cei patru membri ai juriului până la lacrimi, apariţiile amuzante, personajele surprizătoare şi elementele artistice care au ridicat publicul în picioare sunt câteva dintre coordonatele celui de-al cincilea sezon „X Factor", Spectacolul talentelor muzicale de la Antena 1, notează adevarul.ro.

„Parcă sunt din ce în ce mai mulţi oameni talentaţi, cu şi mai mult potenţial de factor X. Mereu mă distrez alături de Ştefan, Horia, Răzvan, Dani şi întreaga echipă de producţie", a declarat Delia.

X FACTOR 2015. X FACTOR SEZONUL 5. Despre atmosfera la primele filmări şi întâlniri cu concurenţii, Ştefan Bănică Jr. povesteşte: „Au fost la audiţii foarte multe grupuri, a fost ca o avalanşă de grupuri anul acesta. Au venit şi mulţi străini. Am vazut concurenţi foarte buni, care pot deveni următorul «X Factor», alţii surprinzători, cu un potenţial care se poate dezvolta în etapele următoare. Iar alţi concurenţi ne-au oferit momente comice de neuitat".

X FACTOR SEZONUL 5. Horia Brenciu s-a simţit la filmări ca la olimpiadă, după cum el însuşi mărturiseşte: „S-au întâmplat de toate. Juriul, prezentatorii, publicul, dar în special concurenţii au participat cu ce-au fost înzestraţi şi ce-au ştiut să facă mai bine. Răzvan şi Dani au ţinut pasul extrem de bine la proba de maraton, mergând după concurenţi prin ţară. Delia e o adevarată expertă la proba de tir cu arcul, cu pistolul, cu ce vreţi voi... Nu ştiu cum făcea, dar nimerea fix în inimile concurenţilor, cu precădere masculi. Ştefan m-a uimit, din nou. Aruncarea ciocanului şi cursa cu garduri sunt preferatele lui. Cum ştia el să-mi pareze vorbele şi să-mi dea replica, mai rar... Una peste alta, mulţumim pe aceasta cale concurenţilor care au dat totul şi publicului care a fost al 12-lea jucător. Cât despre mine, aşa cum mă ştiţi... Am doborât record după record, în special la 100 m", a glumit artistul.

Etichete: antena 1, Delia, Horia Brenciu, Stefan Banica, X Factor, X FACTOR 2015, x factor sezonul 5

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE