Zeci de bucureşteni, la Crosul Inimii din Parcul Tineretului



Zeci de bucureșteni de toate vârstele au participat duminică la Crosul Inimii, organizat în Parcul Tineretului.

Crosul Inimii
Crosul Inimii
Foto: bucurestifm.ro

"Ziua Mondială a Inimii se sărbătorește pe 29 septembrie și noi o sărbătorim în duminica cea mai apropiată. Crosul nostru este un cros mic, pentru că nu oferă decât premii simbolice constând în fructe și dulciuri bune pentru sănătate. Noi oferim celor care n-au încercat să alerge până acum bucuria de a încerca, de a vedea că se poate, de a veni și în zilele următoare, fără cros, fără premii, fără fanfare, de a alerga pentru ei, pentru viața lor", a declarat inițiatorul crosului, prof. dr. Radu Negoescu, de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Participanții au fost grupați pe categorii de vârstă: 3 — 7 ani, 8 — 14 ani, 15 — 25 ani, 26 — 45 ani, 45 — 60 ani și peste 60 de ani. Ei au avut de parcurs distanțe diferite, plecând de la câteva sute de metri, pentru cei care alergau pentru prima dată la un cros și copii, până la 1.700 de metri, pentru alergătorii cu experiență.

Cel mai tânăr alergător înscris în cursă a avut vârsta de cinci ani, iar cel mai în vârstă participant — 73 de ani.

Câștigătorii concursului au fost premiați cu fructe, dulciuri și cărți oferite de Editura Viață și Sănătate. Toți alergătorii au primit, de asemenea, diplome.

"Cel mai mare câștig pe care vrem să-l dăm participanților, ca și motiv de educație, este să alerge pentru sănătate, să fie preocupați de sănătate", a spus Laura Vațe, coordonator programe Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie (ASEF).

Organizatorii tradiționali ai Crosului Inimii au fost Centrul Regional București al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie (ASEF).

Etichete: Bucureşti, crosul inimii, crosul inimii bucuresti, Parcul Tineretului

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE