Zeci de chioșcuri de flori din Sectorul 2 vor fi desființate. Din ce cauză



Peste 50 de chioşcuri de flori abandonate în sectorul 2, în jurul cărora s-au format adevărate depozite de gunoaie, vor fi ridicate în perioada următoare de Primăria Sectorului 2, a anunţat primarul Toader Mugur Mihai în cadrul întâlnirii cu membrii Asociaţiei Florarilor şi a Meseriilor Tradiţionale.

Zeci de chioscuri de flori din Sectorul 2 vor fi desfiintate
Zeci de chioșcuri de flori din Sectorul 2 vor fi desființate

În locul acestora vor putea fi amplasate chioşcuri noi de către persoane interesate să continue tradiţionala meserie de florar şi care să practice un comerţ stradal civilizat cu respectarea normelor legale.

Menţinerea curăţeniei în zonele chioşcurilor de flori, expunerea estetică a produselor, precum şi achitarea la zi a obligaţiilor fiscale au fost principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii dintre primarul sectorului 2 şi membrii Asociaţiei Florarilor.

În context, primarul Toader Mugur Mihai şi-a arătat disponibilitatea de-a continua colaborarea dintre instituţia pe care o reprezintă şi asociaţia de profil spre beneficiul ambelor părţi, precum şi al bucureştenilor care vor putea admira frumuseţea şi diversitatea florilor oferite spre vânzare în condiţii civilizate.

Etichete: chioscuri de flori, desfiintare chioscuri de flori, mugur mihai toader, Sectorul 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE