Zeci de deputaţi fac presiuni pentru PENSIILE SPECIALE: Ameninţă că vor vota moţiunea de cenzură



Zeci de deputaţi fac presiuni asupra Executivului şi ameninţă că dacă nu vor fi adoptate pensiile speciale vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL.

Zeci de deputati fac presiuni pentru PENSIILE SPECIALE: Ameninta ca vor vota motiunea de cenzura
Zeci de deputaţi fac presiuni pentru PENSIILE SPECIALE: Ameninţă că vor vota moţiunea de cenzură
Foto: ampress.ro

Potrivit Antena 3, 30 de deputaţi ameninţă că dacă pensiile speciale nu vor fi adoptate, ei vor vota moţiunea de cenzură. Demnitarii susţin că aceste pensii le-au fost promise şi nu vor să renunţe la ele.

Săptămâna trecută, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat retrimiterea la comisiile de specialitate a legii privind pensiile parlamentarilor. Propunerea a fost adoptată cu doar patru voturi "împotrivă".

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a anunţat că PNL va vota împotriva pensiilor parlamentarilor pentru că raportul Comisiei de Statut nu ţine cont de modificările propuse de şeful statului.

Şi preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că nu e momentul pentru ca aceste pensii să fie votate.

Etichete: moţiune de cenzură, pensii speciale, pensii speciale parlamentari, presiuni

0/1 COMENTARII
Sa-si ia p*lile astea pensii speciale
22 sep 21:25
+0
VOTURI
-0
dupa ce le-or da inapoi pe alea care le-au furat. RESTITUTIO IN INTEGRUM nenorocitilor ! S-ar intinde la cascaval javrele hoate.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE