Zegrean, discurs de senzaţie despre fertilizarea in vitro, homosexualitate şi prostituţie. VIDEO



Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale, a participat, în week-end-ul trecut, la o dezbatere despre justiţie, organizată de Comunitatea Evreilor din România. Invitat să vorbească despre Decalog, şeful CCR s-a lansat în explicaţii mai puţin obişnuite despre fertilizarea in vitro, homosexualitate şi prostituţie.

Augustin Zegrean, despre Dosarul "Erata": Nu mi se aduce nicio acuzatie, am fost audiat ca martor
Augustin Zegrean, despre Dosarul "Erata": Nu mi se aduce nicio acuzație, am fost audiat ca martor
Foto: gazetadecluj.ro

Augustin Zegrean a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, la dezbaterea organizată de Comunitatea Evreilor din România, că cele zece porunci nu sunt respectate în societate şi a dat exemple şocante care făceau referire la prostituţie, homosexualitate şi la căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, potrivit evz.ro.

"În decursul vremii, sigur că ele (n.r. - cele zece porunci) nu au fost respectate, cum nu sunt respectate nici în ziua de azi. Cine o fi tatăl tău când fecundarea este făcută în vitro?! Cine o fi mama ta când ai fost purtat în pântece de o mamă surogat?! Dar dacă tatăl tău este un bărbat și mama ta tot un bărbat?

(...) Să nu fii desfrânat, cea de-a şaptea poruncă. Păi, în ziua de astăzi, domnul Zgonea, statele se forţează să adopte legi ale desfrânării. Pentru că se vorbeşte tot mai des despre legea prostituţiei, sigur că se şi practică, şi atunci întreb cum rămâne cu această a şaptea poruncă, să nu fii desfrânat? Când statele legiferează căsătoria liberă între persoane de acelaşi sex, tocmai pentru a justifica libertatea de a-ţi alege orientarea sexuală, cum rămâne cu această poruncă?

(...) Mărturia mincinoasă este pedepsită. Suntem martorii delațiunii și au practicat-o oamenii cu mare plăcere", a spus Augustin Zegrean.

Etichete: Augustin Zegrean, CCR, Curtea Constituţională, fertilizare in vitro, homosexuali, prostituţie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h