Zgonea: ANI a cerut Camerei documente privind 47 de foşti şi actuali parlamentari



Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat, luni, Camerei Deputaţilor să îi pună la dispoziţie documente privind 47 de parlamentari, referitoare la numărul de angajaţi, cheltuielile forfetare şi cum au fost cheltuite resursele financiare alocate de la bugetul statului

Zgonea: ANI a cerut Camerei documente privind 47 de fosti si actuali parlamentari
Zgonea: ANI a cerut Camerei documente privind 47 de foşti şi actuali parlamentari

Zgonea a precizat că figurează pe această listă "şi foşti deputaţi şi actuali parlamentari".

"De abia a venit hârtia de la domnul Horia Georgescu, pe care o să o pun în Biroul Permanent. Sunt datele care sunt necesare primei analize pe care o face ANI. Camera Deputaţilor trebuie să pună la dispoziţie câteva documente: număr de angajaţi, sume cheltuite din suma forfetară, perioada în care a fost parlamentar şi cum au fost cheltuite resursele financiare alocate de la bugetul statului prin bugetul Camerei Deputaţilor", a spus preşedintele Camerei, potrivit Mediafax.

Potrivit afirmaţiilor sale, "acesta este un semnal clar că începe, de fapt, o procedură de verificare a fostului Parlament şi al actualului Parlament".

"Înainte de a veni, mi-a venit o listă cu 47 de parlamentari,... care trebuie să le punem la dispoziţie nişte documente de urgenţă, pe controlul de conflict de interese", şi-a informat el, anterior, colegii din Comisia de cod electoral, pentru justifica întârzierea de trei sferturi de oră cu care a venit la şedinţa comisiei.

Etichete: Agenţia Naţională de Integritate, ANI, parlamentari, valeriu zgonea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE