ZIUA NAŢIONALĂ. PARADĂ GRANDIOASĂ de 1 Decembrie, în București



Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP vor participa, luni, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, la eveniment urmând să asiste şi preşedintele Traian Băsescu.

ZIUA NATIONALA. PARADA GRANDIOASA de 1 Decembrie, in Bucuresti
ZIUA NAŢIONALĂ. PARADĂ GRANDIOASĂ de 1 Decembrie, în București
Foto: incoruptibil.ro

Militarilor români li se vor adăuga şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii, potrivit realitatea.net.

În 2014 parada se desfăşoară în Piaţa Constituţiei, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii.

Evenimentul este programat să înceapă la ora 11.00.

PROGRAMUL evenimentelor de ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - 1 DECEMBRIE, la BUCUREȘTI

La parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale în Piaţa Constituţiei urmează să asiste şi preşedintele Traian Băsescu, fiind de asemenea anunţată prezenţa ministrului Apărării, Mircea Duşă, şi a şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă.

CITEȘTE ȘI: RESTRICȚII RUTIERE pentru parada militară organizată de Ziua Naţională. HARTĂ RUTE OCOLITOARE 

În timpul paradei de 1 Decembrie, traficul rutier va fi restricţionat, între orele 5.00 şi 14.00, pe Calea 13 Septembrie (între Bd. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii), strada Izvor, Bd. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei (între Piaţa Operei şi Podul Naţiunile Unite), Bd. Unirii (între Piaţa Constituţiei şi Bd. I.C. Brătianu), Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertăţii, Bd. Regina Maria (între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Regina Maria), Bd. George Coşbuc (între Bd. Tudor Vladimirescu şi Piaţa Regina Maria) şi Calea Rahovei (între Bd. Libertăţii şi Bd. George Coşbuc).

După defilare, traficul rutier va fi restricţionat pe Bd. Tudor Vladimirescu, între Bd. George Coşbuc şi Calea 13 Septembrie, sensul spre Calea 13 Septembrie, precum şi pe străzile care acced în acest tronson.

Rutele ocolitoare recomandate de Poliţia Rutieră sunt: Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - str. Dr. Rainer - bd. Eroilor - str. Ştirbei Vodă - Calea Victoriei; Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - str. Dr. Rainer - bd. Eroilor - str. Ştirbei Vodă - str. Berzei - str. Buzeşti - Piaţa Victoriei; Calea Rahovei - str. Progresului - str. C-tin Istrate - bd. Mărăşeşti - bd. Dimitrie Cantemir - Piaţa Unirii.

Tot luni, începând cu 17.30, când va avea loc retragerea cu torţe, traficul rutier va fi restricţionat pe banda I pe traseul Palatul Cercului Militar - bd. Regina Elisabeta - bd. Mihail Kogălniceanu - Piaţa Operei - bd. Eroii Sanitari - bd. Prof. Gh. Marinescu - Şos. Cotroceni - Piaţa Leul - bd. Iuliu Maniu - bd. Vasile Milea - sediul Regimentului 30 Gardă.

Etichete: 1 Decembrie, Bucureşti, parada militara, restricţii rutiere, rute ocolitoare, ziua naţională

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h